Prestari servicii RSVTI

SC CALIFICĂRI DESERVENŢI SRL , presteaza servicii de Operator RSVTI prin personal propriu,profesionisti cu o experienta de peste 15 ani in domeniu, atestati si autorizati ISCIR.

Operatorul RSVTI desemnat în conditiile Ordinului nr.147/2006, emis de către Inspectorul de Stat sef al ISCIR, răspunde de identificarea, înregistrarea la ISCIR, întretinerea si repararea instalatiilor/echipamentelor ISCIR detinute de către persoanele juridice cu care are contract de prestări de servicii sau de munca, precum si de exploatarea corectă si legală a acestora în conformitatecu prevederile Prescriptiilor Tehnice din colectia ISCIR in vigoare.

„Art. 1. (Ordinul 147/2006) – În vederea aplicării măsurilor prevăzute în prescripţiile tehnice, colecţia ISCIR, instituţiile publice, instituţiile/unităţile de interes public sau care oferă servicii publice, indiferent de forma de proprietate, care deţin şi exploatează instalaţii şi echipamente din domeniul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), au obligaţia să numească personal tehnic, responsabil pentru supravegherea instalaţiilor, în raport cu numărul şi complexitatea instalaţiilor, care va fi autorizat de ISCIR şi care va purta denumirea de RSVTI în conformitate cu prescripţiile tehnice, colecţia ISCIR”

Procedura de autorizare, obligatiile, răspunderile si drepturile Operatorului RSVTI sunt specificate în Ordinul nr. 333/2006, emis de către Inspectorul de Stat sef al ISCIR.

ORDIN Nr. 130 din 10 mai 2011: pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea tehnica a instalatiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR – operator RSVTI

OBLIGATII RSVTI :

Sa verifice daca se efectueaza intretinerea, inlocuirea de piese sau reparatia instalatiilor din domeniul ISCIR pe care le are in evidenta in conformitate cu prescriptiile tehnice ISCIR,- de catre persoane juridice autorizate ISCIR;

Sa verifice daca montajul si punerea in functiune a unor piese sau a instalatiilor respective s-a efectuat cu respectarea prescriptiilor tehnice ISCIR;

Sa verifice daca se efectueaza exploatarea corecta si legala a instalatiilor;

Sa verifice existenta instructiunilor de folosire a fiecarei instalatii;

Sa urmareasca efectuarea verificarilor tehnice oficiale prin registrul de evidenta si supraveghere al fiecarei instalatii;

Sa urmareasca pregatirea instalatiilor in scopul verificarii tehnice oficiale si sa participe activ la efectuarea lor;

Sa urmareasca realizarea la termen a dispozitiilor date prin procese verbale de verificare tehnica, sa verifice in mod regulat registrul de evidenta a functionarii instalatiilor si luarea masurilor pentru remedierea imediata a defectelor semnalate;

Sa anunte in caz de avarii sau accidente Inspectia Teritoriala de Stat de care apartine instalatia respectiva;

Sa anunte conducerea beneficiarului de :

– necesitatea opririi instalatiilor in cazul aparitiei unor defectiuni sau in cazul necesitatii efectuarii unor lucrari de intretinere, verificare, revizii, inlocuiri de piese sau reparatii capitale;

– nerespectarea regimului de folosire a instalatiilor de catre utilizatotrii acestora.

– supravegherea tehnica a instalatiilor sub incidenta ISCIR;

SERVICII RSVTI :

– autorizari de personal (legatori de sarcina; manevranti pentru macarale cu actionare manuala, mecanisme de ridicat – transpalete, nacele si elevatoare auto, stivuitoare cu actionare manuala, platforme deplasabile si nedeplasabile, manevrant pentru ascensoare de material, cu comanda de la punct fix din santiere de constructii, manevrant pentru trape/instalatii de cortina pentru incendiu, manevrant pentru echipamente din parcurile de distractii, etc.)

– intocmirea suporturilor de curs pentru autorizari interne;

– curs de autorizare pentru manevranti

– intocmirea si eliberarea de carnete de manevrant;

– curs de autorizare pentru legatori de sarcina – intocmirea si eliberarea de autorizatii de legator de sarcina;

– instructajul periodic al deserventilor (macaragii, stivuitoristi, fochisti, manevranti, legatori de sarcina);

– prelungiri de autorizaţii (macaragii, stivuitoristi, fochisti, manevranti, legatori de sarcina);

– intocmirea si eliberarea de registre de supraveghere pentru instalatii;

DOMENII SUPUSE SUPRAVEGHERII SI VERIFICARII TEHNICE :

INSTALATII SUB PRESIUNE

– cazane de abur,de apa calda sau fierbinte si similare

– recipiente care lucreaza sub presiune

– conducte pentru fluide sub presiune

INSTALATII DE RIDICAT

– macarale, mecanisme de ridicat, stivuitoare

– nacele si platforme autoridicatoare, elevatoare pentru vehicule, ascensoare

– instalatii de transport pe cablu, telecabine, telegondole, telescaune, teleschiuri, teleferice

– cabluri, lanturi, benzi, funii, carlige si elemente de legare si prindere a sarcinii utilizate la IR

– instalatii de transport pe plan inclinat

– trape de scena,trape de decoruri si instalatii de cortina

– instalatii si echipamente montate si utilizate in cadrul parcurilor de distractii si a spatiilor de joaca

TARIFE

-In functie de numarul instalatiilor/echipamentelor ISCIR din dotare

-In functie de complexitatea si starea tehnica a instalatiilor/echipamentelor ISCIR din dotare.

-In functie de posesia ori lipsa partiala sau totala a documentatilor tehnice necesara autorizarii instalatiilor/echipamentelor in conformitate cu prevederile Prescriptiilor Technice colectia ISCIRin vigoare

-In functie de gradul de acoperire a deservirii instalatiilor/echipamentelor din dotare prin personal autorizat ISCIR

Contractul de prestari de servicii RSVTI se incheie in baza cererii si ofertei de pret, pe o perioada de cel putin 12 luni cu posibilitate de prelungire prin act aditional.